Asociația Transformarea prin Formare

„Transformă-ți viața prin formare!”

De la nevoile clientilor la idee, de la o micro intreprindere la o asociatie. Si nu orice fel, ci una cu activitate similara sau complementara cu activitatea din ultimii ani: formarea continua, formarea profesionala si personala. Dar si dorinta de a putea imparti mai mult din ceea ce acumulam cu altii care sunt la inceput e drum in viata, la inceput de formare si care vor sa isi schimbe viata, sa nu ramane in ignoranta si neputinta educationala.

Toți ne dorim să avem un sistem educațional si de sănătate care sa ne permită accesul la carte, la tratament, dar, daca fiecare nu facem ceva mai mult in a ne schimba, nu putem sa credem ca “sistemul” se va schimba singur. Daca nu ne adaptam actualei piețe a muncii, daca nu schimbam ceva in ceea ce facem sau nu facem, nu avem nicio șansa sa ne fie mai bine. Pentru mulți dintre copii accesul la carte si la educație e minimal si, uneori, imposibil. Ne-am propus să creem aceasta Asociație, “Transformarea prin formare”, prin care tot mai multe persoane sa acceseze Cursuri, sa își acopere propria necesitate si sa poată schimba ceva in propria formare profesionala. Cu condiția ca fiecare sa conștientizeze nevoia de formare, sa vrea. In plus, din banii strânși sa putem oferi acces la carte si unor copii care si-ar dori sa aibă acces la ea, dar care nu au aceasta șansa. 

Daca ești pregătit de mic sa te formezi, sa citești, vei știi ca aceasta e varianta. Suntem un popor care am dat genii, care am clădit o cultura, dar care acum se afunda in ignoranta, in facil. Orice i-ar spune mama acasă, copilul vede in educatoarea lui, in învățătoarea lui, cea mai importanta persoana. Ce-i spun ele, e litera de lege. “Cei șapte ani de acasă” nu mai sunt valabili de foarte mult timp. Copiii merg la creșă, la grădiniță, se formează acolo. In plus, părinții sunt ocupați si uita ca familia e cea mai importanta in viată, uita sa ii întrebe ce au făcut la gradi, la scoală, unii ii trimit cu bonele la serbare, alții nu-I trimit deloc la scoală. Putini înțeleg ca părinții si cadrele didactice trebuie să facă echipa, sa comunice si sa fie orientate ca un tot unitar către copii/elevi, nu individual, nu deloc.

Comunicarea și relaționarea eficientă cu elevii

Acreditat de Ministerul Educatiei si Cercetarii, 25 de credite transferabile

Conform OMEC nr. 4414/28.05.2020

Atestat de formare continua a personalului didactic

Daca va doriti CALITATE, obtinerea de competente si abilitati, nu doar o Diploma, va invitam la cursul nostru!

 

Persoane eligibile: cadre didactice din învățământul preuniversitar, studii superioare, cu diplomă de liceu

Cursul este acreditat și furnizat conform Programelor de dezvoltare profesională, conform art. 244 alin. (5) lit.a), b) şi c) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011

Detalii si inscrieri:

Asociatia Transformarea prin formare, Tel: 0755159959, contact@set.edu.eu

Obiective specifice:

– Să indetifice mecanismele comunicării eficiente în relația cu clasa de elevi;

– Să aplice principiile comunicării eficiente în relația cu clasa de elevi;

– Să identifice factori și bariere în comunicare, în context educațional;

– Să particularizeze stilurile de comunicare și relaționare în interacțiunea cu elevii și cu cadrele didactice;

– Să aplice feedback-ul ca mecanism de reglare a procesului de comunicare;

– Să creeze un climat educațional pozitiv, bazat pe comunicare liberă cu elevii.

Competente specifice:

–           Competenţe de comunicare. Comunicarea în clasa de elevi

–           Mecanismele comunicarii eficiente

–           Formele comunicarii: verbala, nonverbală, paraverbală

–           Factori și bariere in comunicare, în context educational

–           Stiluri de comunicare și relationare pentru cadre didactice și elevi

Documente necesare înscrierii la curs:

  • Formular de înscriere
  • Copie act de identiate
  • Certificat de naștere
  • Diploma studii (minim liceu), indiferent de specializare. Pentru atestate: dovada incadrării – va apărea identic in documentele de la curs și în atestat
  • Copie certificat de căsătorie (dacă este cazul)
  • Adeverința serviciu: functia, specialitatea (conform diplomei de liceu)

 

Cursul se desfasoara la nivel national

TEL: 0755 159 959

Email: contact@set.edu.eu

Pret: 490lei

Management și leadership educațional pentru viitor

Acreditat de Ministerul Educatiei si Cercetarii, 25 de credite transferabile

Conform OMEC nr. 4414/28.05.2020

OME 4618/11.08.2021

Atestat de formare continua a personalului didactic

Daca va doriti CALITATE, obtinerea de competente si abilitati, nu doar o Diploma, va invitam la cursul nostru!

 

Persoane eligibile: cadre didactice din învățământul preuniversitar, studii superioare, cu diplomă de licență

Cursul este acreditat și furnizat conform Programelor de dezvoltare profesională, conform art. 244 alin. (5) lit.a), b) şi c) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011

Detalii si inscrieri:

Asociatia Transformarea prin formare, Tel: 0755159959, contact@set.edu.eu

Obiective specifice:

  • Să caracterizeze principalele stiluri de management si leadership educational;
  • Să implementeze aspectele legislative specifice si relevante referitoare la management educational;
  • Să realizeze actiunile necesare indeplinirii faptice a tuturor factorii ce contribuie si sustin motivarea tuturor actorilor procesului educational in cadrul institutiei/organizatiei;
  • Să a identifice actiuni care au ca scop imbunatatirea/cresterea nivelului de contributie proactiva la managementul programelor de excelenta, respectiv de identificare timpurie si interventie in cazul copiilor cu risc de abandon scolar;
  • Să utilizeze resursele motivationale in cadrul institutiei/organizatiei in vederea cresterii calitatii managementului educational;
  • Să planifice dezvoltarea competentelor transversale necesare si a capacitatii de a le utiliza in cadrul institutiei/organizatiei.

Competente specifice:

  • Competenţe pentru dezvoltarea instituţională;
  • Competente de analiza a rolului si responsabilitatilor managerului scolar;
  • Competenţe de gestionare şi administrare a resurselor;
  • Competente de comunicare si leadership.

Documente necesare înscrierii la curs:

  • Formular de înscriere
  • Copie act de identiate
  • Certificat de naștere
  • Diploma studii (minim licență), indiferent de specializare. Pentru atestate: dovada incadrării – va apărea identic in documentele de la curs și în atestat
  • Copie certificat de căsătorie (dacă este cazul)
  • Adeverința serviciu: functia, specialitatea (conform diplomei de licentă)

 

Cursul se desfasoara la nivel national

TEL: 0755 159 959

Email: contact@set.edu.eu

Pret: 550lei

Mentorat de succes pentru cariera didactică

Acreditat de Ministerul Educatiei, 22 de credite transferabile

Atestat de formare continuă a personalului didactic

OME 4618/11.08.2021

Daca va doriti CALITATE, obtinerea de competente si abilitati, nu doar o Diploma, va invitam la cursul nostru!

 

Persoane eligibile: cadre didactice din învățământul preuniversitar, studii superioare, cu diplomă de licență

Cursul este acreditat și furnizat conform Programelor de dezvoltare profesională, conform art. 244 alin. (5) lit.a), b) şi c) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011

Detalii si inscrieri:

Asociatia Transformarea prin formare, Tel: 0755159959, contact@set.edu.eu

Obiective specifice:

  • Sa-si insuseasca principiile mentoratului in invatamantul preuniversitar;
  • Sa implementeze aspecte legislative specifice si relevante referitoare la tematica data;
  • Sa identifice factorii ce contribuie si sustin motivarea tuturor actorilor procesului educational, in cadrul institutiei/organizatiei;
  • Sa utilizeze resursele motivationale in cadrul institutiei/organizatiei;
  • Sa identifice competente transversale necesare si a capacitatea de a le utiliza in cadrul institutiei/ organizatiei;
  • Sa planifice actiuni care au ca scop imbunatatirea/cresterea nivelului de contributie proactiva la managementul programelor de excelenta.

Competente specifice:

  • Competenţe pentru dezvoltarea instituţională;
  • Competente de analiza a rolului si responsabilitatilor mentorului;
  • Competenţe de gestionare şi administrare a resurselor;
  • Competente de comunicare si leadership pentru un mentorat de succes.

Documente necesare înscrierii la curs:

  • Formular de înscriere
  • Copie act de identiate
  • Certificat de naștere
  • Diploma studii (minim licență), indiferent de specializare. Pentru atestate: dovada incadrării – va apărea identic in documentele de la curs și în atestat
  • Copie certificat de căsătorie (dacă este cazul)
  • Adeverința serviciu: functia, specialitatea (conform diplomei de licentă)

 

Cursul se desfasoara la nivel national

TEL: 0755 159 959

Email: contact@set.edu.eu

Pret: 550lei

Calitatea noastră, performanța voastră!

TEL: 0755 159 959
13 Septembrie 103 

Structural Eurotraining
Calitatea noastră, performanța voastră!

Orar: LUNI-VINERI
9AM - 5PM