Scop
Dezvoltarea abilităților de identificare, conștientizare, sprijin și consiliere, în scopul prevenirii și combaterii bullyingului și cyberbullyingului.
Obiective
- Recunoașterea și identificarea elementelor, semnalelor și efectelor ce pot surveni în urma situațiilor de bullying și cyberbullying în unitățile de învățământ.
- Conștientizarea consecințelor negative ce pot să apară pe termen lung.
- Identificarea legislației specifice acestei forme de discriminare, manifestate prin diferite acțiuni fizice, verbale și psihologice de tip violent, și familiarizarea cu aceasta.
- Accesarea și aplicarea instrumentelor, tehnicilor și metodelor de intervenție timpurie și de prevenție care trebuie folosite în unitatea școlară.
- Implementarea legislației antibullying de către conducere, comisia internă, cadrele didactice și părinți.
- Conștientizarea dimensiunii bullyingului și a formelor sale de manifestare.
- Capacitatea de a reflecta într-un mod obiectiv asupra experiențelor legate de acest fenomen, care se manifestă pe mai multe paliere: elev-profesor, elev-elev, profesor-părinte.
- Dezvoltarea corelației dintre factorii determinanți, precum educația, cultura, climatul instituțional (educațional) sau familial, și experiența de bullying și cyberbullying.
Acte necesare la înscriere
- Copie CI
- Copie diplomă de studii (licență/bacalaureat)
- Copie certificat de căsătorie (dacă numele din CI este diferit de cel din diplomă)
La finalul workshopului veți primi un certificat de instruire. Perioada specificată în certificat: 3 ore.




