Gara de Nord. Valuri in continua miscare. O mare de lume. Oameni ce se imbulzesc, alearga, se intorc, se ciocnesc unii de altii si trec mai departe. Unii isi cer scuze, altii nu. Sunt prea grabiti, prea stresati, prea inversunati, prea nervosi sa-si mai aduca aminte de bunul simt. Cei care il au sau l-au avut vreodata. Unii habar nu au ce inseamna….din nefericire.

Am o revelatie brusca (a cata oara?): fiecare viata – viata fiecaruia dintre noi – este exact ca o gara. Unele sunt foarte aglomerate – noduri importante de drumuri mari si circulate intens. Altele mai putin. Si, in mod sigur, exista si halte.

Exact ca in gara, oamenii trec pe langa noi, ne zambesc, ne privesc indiferenti sau privesc “prin noi”, ne lovesc sau au grija sa nu o faca; unii au bun simt (valori) si isi cer scuze. Altii, dimpotriva. Unii se opresc si ne intreaba cate ceva, marea majoritate, nu.

Uneori, in acest context, se infiripa prietenii, iubiri de-o vara sau iubiri de-o viata.

Sunt oameni care coboara la statii diferite si nu se mai intalnesc vreodata.

Sunt oameni care iau acelasi tren, decid sa mearga impreuna catre aceeasi destinatie, coboara in aceleasi statii si nu se mai despart niciodata.

Exact ca in viata.

Ma gandesc la spectacolul ce se desfasoara in gara. Cum ar fi sa am timp sa urmaresc o zi intreaga oamenii ce trec grabiti prin gara (sau aeroport)? Cum ar fi sa am timp sa urmaresc acest spectacol mai multe zile? Am convingerea ca aici poti invata extrem de mult despre oameni. Incepi sa le “citesti” personalitatea de cum ii vezi.

Cat de mult ai putea invata despre oameni si viata daca ai avea posibilitatea sa observi acest spectacol in fiecare zi a vietii tale, in propria ta “gara”? Dar stai ….chiar asta faci!

In “gara” ta (sau “aeroportul” tau) ai ocazia sa observi oamenii si sa inveti despre ei in fiecare zi. Ai oportunitatea sa te dezvolti, sa cunosti din ce in ce mai mult, sa devii din ce in ce mai bun in arta cunoasterii oamenilor. Doar sa vrei.

Cum se face, atunci, ca unii dintre noi au acest simt al “citirii” oamenilor, caracterelor si emotiilor lor, iar altii nu? Eh, asta depinde de alegerile fiecaruia, alegeri pe care le facem si care ne apartin 100%. Depinde de cat de mult esti obisnuit (cat exercitiu ai) sa observi ce se desfasoara in jurul tau. Depinde de cat de mult alegi sa vezi – si sa intelegi – din tot ce se desfasoara in “gara”…si dincolo de ea.

Uneori oamenii aleg sa nu vada adevarul. Si mai grav inca, aleg sa il nege. Adevarul doare. Dar ei uita sau ignora faptul ca adevarul este cel mai bun dezinfectant si cel mai bun medicament, in acelasi timp. Doare, ustura, arde, dar curata tot ce te imbolnaveste si iti face rau. Doar adevarul iti mentine sanatatea intacta – pe toate planurile: fizic, emotional, psihic. El te indeapta pe drumul potrivit pentru tine. Adevarul vindeca. Dar trebuie sa fie total. Complet.

In “gara”/ “aeroport” poti observa cele mai diverse tipologii de persoane.

Unii sunt interesati, strict, doar de propria lor persoana, de propria lor viata, in mod cat se poate de egoist. Traiesc cu impresia ca lumea se invarte in jurul lor – si ca daca nu o face, ar trebui sa o faca! Ei interpreteaza tot ce se petrece ca avand o directa si nemijlocita legatura cu ei. Totul trebuie sa fie despre ei. Daca cei din jur respira, in mod sigur trebuie sa li se datoreze lor. Trebuie ca tot ce se intampla, se intampla pentru ca ei, acesti “zei”, exista.

Ego-ul lor este nemasurat, exacerbat si ii va conduce, inevitabil, la a comite greseli enorme, pornite din orgoliu, greseli pe care – cel putin uneori – nu le vor mai putea repara. Ii va conduce la actiuni profund eronate, vor rani multi oameni din jurul lor, oriunde ar fi. Vor genera trairi negative, resentimente si frustrari. Vor “fura” meritele altora in goana lor nebuna dupa laude si lauri. Nu va conta ca acestea nu le apartin si nu le-au castigat onest sau ca nu le apartin suta la suta.

Nimeni nu poate reusi absolut singur, oricat de puternic ar fi. Ei uita constant ca depind de alti oameni – direct sau indirect – pentru a reusi. Depind de existenta sau rezultatele altor oameni, care ii ajuta sa isi faca vizibile si observabile propriile rezultate.

Ei neaga valoarea si meritele celorlalti. Asta ii va costa. Si atunci cand vor plati pretul propriilor lor greseli de atitudine, mentalitate si caracter, vor considera, desigur, ca ei sunt cei nedreptatiti. Vor sustine sus si tare ca sunt victim, ca sunt loviti, invinuiti pe nedrept si ca sunt acuzati fara a avea vreo vina. Vor deveni agresivi sau extrem de agresivi. Sau vor incepe actiuni sau proiecte si vor abandona suficient de repede, fara a duce mai nimic la final. Si ei considera ca asta inseamna sa nu se lase calcati in picioare.

Gresit. De la cap la coada, gresit. Din pacate – ca sa nu spun din necunoastere si ignoranta – oamenii confunda demnitatea cu orgoliul. Este una dintre cele mai mari erori ale omenirii.

Da, demnitatea este necesara si suficienta pentru ca oricare dintre noi sa se simta om, cu adevarat si sa simta ca are valoare. In schimb, orgoliul este distructiv. Iar orgoliu este “cea mai mare nenorocire a umanitatii”. Demnitatea si orgoliul sunt si vor fi mereu diametral opuse.

Orgoliul este cel care omoara, literalmente, valorile in om. Pentru ca el vrea sa triumfe. Singur,

Atunci cand valorile mor sau sunt adanc ingropate, incep sa se intample nenorociri. Lumea noastra – si lumile noastre, in acelasi timp – devine mai urata si mai periculoasa cu fiecare valoare care moare.

Orgoliul este piedica majora in calea transformarii, dezvoltarii, cresterii intelectuale si spirituale. Orgoliul nu-ti permite sa iubesti – dar nici sa fii iubit – complet. Este masca ce se lipeste incredibil de tare de “fata” ta si te impiedica sa te cunosti. Durerea pe care ti-o provoaca dezlipirea acestei masti este groaznica. Dar rezultatul merita din plin sa o suporti. Dupa ce o vei dezlipi, vei fi, in sfarsit, liber. Iar libertatea este visul dintotdeauna al omenirii. Unul dintre ele.

Nu este prea tarziu pentru nimeni sa se trezeasca din aceasta megalomanie. Este timpul. Este timpul ca toata lumea sa inteleaga si sa accepte ca fiecare este personajul principal doar in propria sa viata. Doar viata ta este despre tine. Celelalte vieti au alte personaje principale. Cu totul altele. Si povestea este diferita. Mereu.

Poate vrem sa ne gandim mai bine ce fel de lume vrem sa le transmitem mostenire copiilor nostri sau in ce fel de lume vrem sa traim si noi, in viitor.

Poate astazi orgoliul te face sa te simti puternic si sa crezi ca ai castigat. Ce va fi maine? Esti absolut convins ca lucrurile nu se vor intoarce impotriva ta, la un moment sau altul al vietii tale? Esti dispus sa iti asumi acest risc? Si inainte de a raspunde, tine cont ca riscul despre care vorbim te priveste atat pe tine, cat si pe cei care iti sunt cei mai dragi pe lume si apropiati tie.

Si apoi, ce rost are conflictul – din care toata lumea pierde, de fapt, sub o forma sau alta? De ce sa nu ne concentram pe colaborare, intelegere si valori reale – din care toata lumea are doar de castigat?

Sa ne indreptam privirea si atentia acum si catre tipologia celor care sunt interesati si de cei din jurul lor, de binele celorlalti si de crearea confortului pentru toata lumea. Acestia sunt, de cele mai multe ori, fini observatori, inteleg modul in care functioneaza ceilalti si le inteleg nevoile psihologice. Sunt inteligenti emotional. Accepta si respecta faptul ca suntem diferiti. Au, in acelasi timp, discernamant si valori si stiu sa aprecieze ceea ce este, cu adevarat, important.

Ei, in opozitie cu cealalta tipologie mentionata, sunt condusi de demnitate si intelepciune (care, din punctul meu de vedere, se completeaza minunat).

Ei sunt cei catre care ma uit eu si dintre ei imi aleg modelele.

Tot ei sunt cei care nu lovesc oamenii in “gari” si “aeroporturi” si daca se intampla, isi cer scuze si le pare, sincer, rau. Ei sunt cei care aleg sa invete permanent din tot ceea ce se intampla in jurul lor si nu se considera atotcunoscatori. Ei aleg sa vada cat mai mult din spectacolul vietii, fara a nega partile de adevar care nu le convin. Ei aleg sa aplaude “actorii” – chiar daca “actorii” nu au jucat perfect – in semn de incurajare si recunoastere a muncii si efortului. Ei nu vor face parte niciodata dintre cei care fluiera in semn de critica si repros.

Oamenii acestei tipologii sunt caracterizati, de multe ori, de modestie – care se manifesta sub variate forme, in functie de context – si de capacitatea de intelegere, de flexibilitate si adaptabilitate. Sunt cei care inainteaza permanent pentru ca si-au ales “rutele” cu discernamant. Sunt cei care stiu unde vor sa ajunga si din ce motiv, iar motivele lor sunt cele corecte. Daca alegi sa “calatoresti” alaturi de ei, te vei dezvolta permanent si vei fi din ce in ce mai aproape de “lumina” (orice ar insemna asta pentru fiecare dintre noi).

“Intreaga lume se da la o parte din fata omului care stie unde merge” spune un citat intelept si vechi. Daca stii incotro mergi si stii ce vrei, drumul iti va fi mereu deschis.

In “gara” mea imi place sa observ oamenii – pentru ca vreau sa ii cunosc si sa ii inteleg din ce in ce mai bine. Pentru ca vreau sa invat mereu. Si viata mi-a aratat ca este ceva de invatat la fiecare pas. Nu vreau si nu pot sa ma opresc. Poate ca, uneori, lucrurile nu se intampla in ritmul care mi-ar placea mie sa se intample. Dar asta nu ma opreste.

“Nu-ti fie teama ca inaintezi prea incet. Teme-te daca te opresti” – Sun Tzu

Mi se pare extraordinar ca de-a lungul timpului, de-a lungul istoriei omenirii, oricat de diferiti am fi si oricat de diferite ar fi conditiile si vremurile in care traim si “peisajele” pe care le vedem fiecare din “trenul” propriei vieti, oamenii au simtit si trait aceleasi stari, emotii, sentimente, au avut idealuri nobile asemanatoare, au crezut in aceleasi valori, au apreciat viata in mod similar, au aspirat continuu la cele mai inalte niveluri spirituale si toate acestea i-au motivat sa-si continue drumul, oricat de greu ar fi sau ar fi fost.

Desi suntem la departare de secole, iata ca astazi – ca si atunci – adevarurile vietii si valorile sunt aceleasi. Viata are ciclicitatea si constantele ei. Si constanta ei.

V-am spus oare ca merg spre Constanta? Cu trenul. Trenul spre Constanta.

GB, echipa set.edu.eu