A participa sau a nu participa la un curs (autorizat, acreditat sau orice altă formă de curs) este întrebarea în mintea multor persoane.

Răspunsul la această întrebare, în mod evident, diferă de la o persoană la alta. Pentru unii răspunsul este „da”, pentru alții este „nu”. Există o a treia categorie – subcategorie, de fapt, a celei de-a doua categorii menționate mai sus  – pentru care răspunsul este: „Nu, categoric nu, nici acum, nici mai târziu. Niciodată!

În România, doar învățământul general (10 clase) este obligatoriu, în acest moment. Toți, însă, avem dreptul la învățare și dezvoltare continuă. Continuă = pe tot parcursul vieții. Adică, să înveți și să te dezvolți cât trăiești, indiferent de numărul de ani de muncă sau experiență într-un anumit domeniu pe care îi ai în „portofoliu”. Acest proces este continuu, adică nu se termină odată cu absolvirea unei forme de învățământ (de stat sau privat), nici cu absolvirea unui modul de curs (de orice fel, indiferent de tematica abordată). Nu se termină niciodată. Ca să nu ne plafonăm. Să putem evolua. Continuu.

În referințele de specialitate, există repere de profil recomandat al participantului. Adică, ni se recomandă, nouă trainerilor, furnizorilor de training, care am învățat de la profesioniști (chiar dacă avem și noi studii superioare universitare sau post-universitare, am mai studiat mult în plus), să primim în sala de curs doar un anumit segment de piață. Desigur, nu este o obligație. Dacă procedăm altfel, ne asumăm riscurile de rigoare.

Acest set de recomandări referitoare la trăsăturile de caracter include (fără a se limita la acestea):

– acceptă instruirea/formarea/învățarea – nu are profil de „zeu”/atotștiutor, ci are disponibilitate pentru învățare (atitudinea de „zeu” derivă dintr-un orgoliu exacerbat, fără bază reală și cu efecte distructive);

– are un real interes pentru tematica propusă, o agreează și este motivat – consideră că participarea la curs îi aduce beneficii, dincolo de certificatul obținut la final;

– este responsabil și are capacitate de asumare;  

– este caracterizat(ă) de flexibilitate mentală, minte deschisă și adaptabilitate;

– are atitudine/poziționare mentală pozitiv-constructivă;

– are spirit de echipă – nu este individualist;

– realist;  

– nu este adeptul jocurilor psihologice – care, prin natura lor, se înscriu în categoria  celor mai nesănătoase metode de interacțiune. Jocurile psihologice sunt, pe scurt, consecința directă a incapacității persoanei de a-și satisface constructiv nevoile psihologice.  

Aceste repere sunt cele care oferă răspunsul clar la întrebarea din titlu. Devine clar de ce, în cazul unora răspunsul este „da”, iar în cazul altora este „nu”, cu nuanțele și spețele specifice (inclusiv cele generate de vanitate).

În mediul virtual, unde ne promovam cursurile, citesc și multe comentarii deplasate, care nu au nimic în comun cu educația și formarea. Din care dintre categoriile amintite mai sus fac parte persoanele care le emit? Răspunsul este, desigur, evident…

Nu putem să nu ne întrebăm care sunt resorturile interioare, ce le determină pe unele persoane să aibă reacții dintre cele mai diverse la postarea sau promovarea în mediul virtual a unui program de formare, a unui curs  – cursuri autorizate sau cursuri acreditate, în special. Unele reacții depășesc orice limită acceptabilă, folosind un limbaj nepermis din punct de vedere moral și educațional (!), inclusiv cuvinte urâte și jignitoare.

Știm să scriem și să citim. Dar, oare este greu de înțeles mesajul unui text simplu și în limba română, așa cum a fost el intenționat? În mod sigur, nu.  Dacă intenția ta, însă, este să denaturezi sensul real, să găsești „nod în papură”, să-ți creezi – artificial – ocazia de a blama oamenii, manipulând, astfel, percepții, vei alege manipularea ca instrument „de lucru”. Pentru că folosirea manipulării este o alegere. Atenție, însă, manipularea, ca mod de viață și ca mod de a te raporta la ceilalți, este (și a fost dintotdeauna) apanajul tiranilor, dictatorilor, despoților, asupritorilor.

Pe principiul „vulpea, când nu ajunge la struguri, zice că sunt acri”, cei pe care atitudinea nu îi ajută, aleg să arunce cu noroi, să jignească, să devalorizeze, să batjocorească ceea ce alți oameni fac eforturi să construiască. Interesant, însă, este faptul că tot aceștia sunt cei care se plâng mai mult decât toți ceilalți și reclamă  vehement faptul că lor nu le sunt recunoscute meritele și valoarea. Oare ce nevoi psihologice neîndeplinite urlă asurzitor de dincolo de cuvinte? 

Ceea ce îmi doresc să înțeleagă toată lumea este faptul că niciun curs nu este obligatoriu. Nu te forțează nimeni sa participi la un curs. Și atunci, de unde atâta nemulțumire și agresivitate? Atunci când vezi un anunț și nu-­ti place ceva/orice de acolo sau nu consideri că ți se potrivește, treci mai departe. Este exact atât de simplu. Ce anume din interiorul tău te face să devii atât de brutal în manifestări și limbaj și atât  de agresiv la adresa unor oameni care nu fac decât să muncească din greu? Aceasta este, de fapt, întrebarea. 

Am să spun direct: eu, personal, îmi doresc – la grupele mele de cursanți – pe aceia care au ca prim obiectiv o creștere reală a valorii personale și nu doar o diplomă. Mi-i doresc pe cei care cultivă, dezvoltă, dobândesc și/sau demonstrează competențe și abilități, oameni care, la rândul lor, știu, pot și vor să le ofere și altora suportul necesar pentru a și le dezvolta pe ale lor.  Și, ca sa mă asigur că mă fac înțeleasă, vreau să fac o precizare: sunt întru totul de acord că diploma este importantă, însă importanța și valoarea ei sunt date de existența competențelor și abilităților reale și demonstrabile în orice circumstanță.       

Prezentul ne demonstrează că mulți au diplome, dar prea puțini au vrut și au reușit să învețe ceva și să aplice. Și, în loc să ceară ajutor, să caute tutoriale, să își completeze cunoștințele, preferă să se victimize, să caute vinovați. Rezolvarea nemulțumirilor nu e pe rețelele de socializare. Rezolvarea este mereu în propria minte.   

În ceea ce privește participanții cu care am lucrat în ultimii ani, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru faptul că au fost participanți care sunt potriviți într-o sală de curs, care-și doreau să învețe și să și aplice ceea ce învață. Ba, mai mult, pot să spun că am întâlnit oameni frumoși și deosebiți, cu atitudine adecvată, exact așa cum e firesc să fie – din punctul meu de vedere.

Vă așteptam cu mare plăcere!

Giorgiana Bitere, Training manager