Dedic acest articol tuturor profesorilor din România care fac parte din categoria pe care eu o numesc „dascăl”.

„Draga domnule/doamna profesor,

Îți mulțumesc!

Îți mulțumesc pentru ca ai avut răbdare cu mine. Pentru ca atitudinea ta a fost model sănătos de viata pentru a mea. Iți mulțumesc pentru tot sufletul pe care l-ai investit în relația cu mine și pentru ca nu ai considerat ca muncești făcând asta, ci ca iți urmezi chemarea lăuntrica și iți îmbogățești propria viata ajutând la construirea altor vieți.

Îți mulțumesc pentru ca ai știut sa ma motivezi și sa sădești în sufletul meu credință și dorința de a învață și a ma dezvolta mereu. Pentru ca, nu știu cum, ai făcut totul asa încât eu sa învăț fără sa simt ca o fac, fără sa doară, fără sa sufăr. Îți mulțumesc pentru ca ai contribuit la tot ceea ce însemn eu astăzi!

Îți mulțumesc pentru ca ai intrat în viata mea și ai rămas în inima și mintea mea! Oferindu-ți un loc de cinste în sufletul meu – cea mai  mare onoare pe care ți-o pot eu oferi – iți mulțumesc!

Îți mulțumesc, dascăl drag sufletului meu!”

Acesta este scrisoarea pe care, de-a lungul timpului, unii elevi au scris-o – în diverse forme și exprimări – unora dintre părintii, profesorii, învățătorii, educatorii lor.

Acesta este scrisoarea – în diverse forme și exprimări – pe care mi-as dori sa aibă motive sa o scrie toți (sau, cel puțin, marea majoritate) a copiilor și elevilor din România și de aici înainte.

Am întâlnit, de-a lungul timpului, în  diverse sesiuni de training, oameni frumoși, deosebiți și dedicați copiilor și elevilor cu care lucrează. Am întâlnit și în aceasta vara, printre participanții la cursurile autorizate/acreditate pe care le livrez, părinti, profesori, învățători, educatori care au inspirat acest articol. Și am găsit de cuviința sa le arat tuturor aprecierea mea pentru ceea ce sunt și fac ei, respectul meu pentru ei și sa le mulțumesc astfel.

Dedic acest articol, în egala măsura, părinților care au înțeles ca a fi părinte înseamna mult mai mult decât sa aduci un copil pe lume. Înseamna sa ii oferi educație – prima etapa de educație este cea din familie – și înseamna sa fii partener și sa lucrezi în echipa cu oamenii din instituția de educație pentru atingerea aceluiași obiectiv major: dezvoltarea sănătoasa și armonioasa a copilului tău.

Orice părinte este, mai înainte de orice, ghid, îndrumător, profesor, mentor pentru copilul sau. Și exact asa cum un profesor învață, lucrează și se dezvolta continuu (asta este normalitatea lucrurilor) – pentru a putea oferi și obține nivelul optim de efort și rezultate cu toți elevii – și un părinte are nevoie sa învețe, sa lucreze, sa se dezvolte continuu, cu atât mai mult cu cat este vorba despre cel mai important om (sau unul dintre cei mai importanți oameni) din viata lui: propriul copil.

Eu simt ca este mult de spus despre ce înseamna și ce ne dorim sa însemne de acum înainte educația în România, însa este, de departe, cu mult mai mult de făcut practic. Mult de schimbat în bine.

Voi reveni, cu siguranța, pe acest subiect.

Educația este singura șansa de viitor pe care o avem. Ca nație și ca specie. Învățarea continua este ceea ce ne-a  conferit continuitate, adaptabilitate și, prin urmare, supraviețuirea.

Am încheiat de curând încă o sesiune de curs cu o grupa de profesori. O grupa diversa și echilibrata, în același timp, atât din punct de vedere al nivelului de cunoaștere și înțelegere, cat și din perspectiva descheierii și dorinței de dezvoltare continua. Diversitatea am regăsit-o în faptul ca activează în diverse zone ale sistemului de educație (învățământul primar, gimnazial, liceal și consiliere școlară). Sunt recunoscătoare pentru faptul ca au decis sa se înscrie la curs și, astfel, mi-au oferit ocazia și onoarea de a-i cunoaște și de a face echipa cu ei. Sunt încă sub efectul pozitiv pe care acești oameni frumoși l-au avut asupra mea.

Am întâlnit, de-a lungul vieții, toate categoriile de profesor. Am întâlnit dascăli, am întâlnit persoane indiferente și comode, am întâlnit persoane care nu au ce cauta nici la 1000 de metri de scoală, cu atât mai puțin în interiorul ei. Aleg, de acesta data, sa vorbesc doar despre dascăli. Ei sunt cei care fac, cu adevărat, educație.

Educația, în percepția mea, este despre valorile morale și despre educarea unui anumit mod de a gândi înainte de a fi despre informație/conținut. Este despre profunzime, sensuri și înțelesuri ce se afla mult dincolo de toate cuvintele din lume.

Pascalul este acel profesor care are har și este dăruit pentru acesta respectabila, grea, frumoasa și indispensabila activitate. Este cel care își pune tot sufletul și toate resursele pentru a obține performanta. Este cel care iubește.

Rand vorbesc despre performanta, nu ma refer la olimpiade sau concursuri, nici la 10 pe linie. Nu ma refer doar la rezultatele finale. Performanta suprema, din punctul meu de vedere, este capacitatea de a “citi”, intui potențialul unui om și de a reuși sa-l ghidezi astfel încât sa învețe cum sa și-l pună în valoare, sa știe sa se automotiveze și sa rămână în picioare în mijlocul oricărei furtuni. Performanta o construim pe temelia în care adaptabilitatea și flexibilitatea, deschiderea la nou și inovație, orizontul larg și mintea deschisa, încrederea, sistemul de valori morale și principii sănătoase, capacitatea de evaluare și autoevaluare realista dețin procentele cele mai mari. Performanta este despre a iți concentra atenția, acțiunile și resursele interioare pe aflarea punctelor forte, a calităților și aspectelor pozitive ale unui om și a construi pe baza lor. Performanta este despre a încuraja, a sprijini, a fi prezent, a crea și a oferi. Este, în egala măsura, despre puterea de a recunoaște meritele celor din jurul tău.